Ce este compozitul dentar?
Compozitul dentar este o răşină sintetică care se foloseşte în stomatologie ca material restaurativ. Una dintre cele mai comune utilizări a materialelor compozite este pentru obturaţiile fotopolimerizabile, realizate în cabinetul stomatologic. Compozitele moderne au multiple avantaje şi pot fi utilizate şi în alte scopuri.
Care sunt avantajele acestui tip de obturație?
- Avantajul major al acestui material este că se conservă mult mai bine țesuturile dure dentare. Altfel spus, este suficient să se îndepărteze smalțul sau dentina alterate și aceea este forma finală a cavității, fără a fi necesar un sacrificiu suplimentar de țesut dur pentru a crea o preparație retentivă.
- Aspectul foarte asemănător dinților naturali, înlocuind cu succes inesteticul amalgam dentar, mai ales dacă se folosesc nuanțe diferite iar medicul modelează corect relieful dintelui.
- Tehnica ușoară și rapidă de lucru, medicul având la dispoziție timpul necesar modelării, fără ca materialul să se întărească în mediul bucal (el face priză doar prin polimerizarea cu lampa).
- Compozitul se întărește (face priză) imediat, prin fotopolimerizare cu lampa, așa că puteți mânca imediat după ce plecați de la stomatolog.
- După priză, contracția este limitată, deci nu se produce separație marginală (desprinderea materialului de pe pereții cavității), infiltrația este redusă.
- Datorită sistemului adeziv, legătura dintre compozit și dinte este foarte bună, practic etanșează canaliculele dentinare și protejează pulpa dentară de agresiunile externe.
- Închiderea marginală a obturației este foarte bună și nu permite infiltrații din mediul bucal (salivă, lichide) la interfața dinte/plombă. Astfel, este redus riscul de carie secundară și de apariție a colorației marginale.
- Compozitul are un grad de elasticitate asemănător țesuturilor dure dentare, deci preia forțele masticatorii și le amortizează, fără să le transmită pulpei dentare.
Ce restaurări dentare se pot executa din compozit ?
Rășinile compozite sunt materiale moderne, cu o gamă largă de utilizări în stomatologie, de la restaurări directe (obturații/plombe), refacerea dinților fracturați, imobilizarea dinților cu parodontoză etc, dar medicul dentist este cel care ia decizia utilizării lor.
- Restaurări directe (obturaţii din compozit)
- Restaurări indirecte
- Coroane dentare din compozit
- Punţi dentare metalo-compozite
- Punţi adezive
- Inlay-uri dentare
- Faţete dentare
- Imobilizarea dinţilor parodontotici